Acord Parental

Acord Parental pentru Participarea la Concursul "ANA ARE INSPIRAȚIE"

Declarație de Acord Parental

Declar prin prezenta că sunt de acord cu participarea copilului meu la Concursul cu premii "ANA ARE INSPIRAȚIE" organizat de SC NATURA S.R.L., prin MediaMinds - reprezentată contractual de ARJAN MEDIA Agency SRL, în calitate de Agenție Împuternicită, și îmi asum, potrivit legii, responsabilitatea pentru toate deciziile și acțiunile copilului meu legate de concurs.

Confirm că am citit și am înțeles Regulamentul concursului. Totodată, sunt conștient de răspunderea mea pentru orice daune cauzate de copil în timpul participării la concurs.

Declar prin prezenta că îmi dau acordul ca Organizatorul și Agenția să prelucreze datele personale ale copilului meu și ale mele, în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal, astfel cum sunt explicitate în Regulament și Anexa 1 și să le utilizeze în scopul organizării și desfășurării concursului.

Declar, că sunt de acord ca Organizatorul și Agenția să folosească fotografiile, videoclipurile și alte materiale media care conțin imaginea copilului meu în scopuri de promovare a Concursului, inclusiv pe website-ul anaare.ro, rețeaua de socializare Facebook, Instagram, TikTok deținute de Organizator.

Termenul de imagine este considerat că acoperă toate atributele personalității copilului (care include în special imaginea fixă sau mobilă, portretul, silueta, vocea). Prezenta autorizație este permisă fără limită în ceea ce privește numărul de reproduceri, reprezentări și adaptări realizate și fără niciun cost.

În cazul în care copilul meu va fi declarat câștigător și va intra în posesia premiului, îmi dau acordul ca numele acestuia și imaginea să fie utilizate de Organizator și Agenție pentru promovarea în scop de marketing a evenimentului, fără a pretinde vreo contraprestație din partea Organizatorului sau Agenției.

Declar că am citit cu atenție informațiile privitoare la drepturile privind datele cu caracter personal, astfel cum sunt prezentate în Regulament și Anexa nr. 1 din Regulament și mă consider informat cu privire la aceste drepturi, atât în ceea ce mă privește, cât și cu privire la datele cu caracter personal ale copilului meu și înțeleg că vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile legislației naționale și europene privind protecția datelor cu caracter personal.

Declar că nu suntem decăzuți din drepturile părintești și că renunțăm la orice revendicare de plată, atât sub formă de remunerație cât și ca daună, legată de utilizarea numelui și a imaginii copilului.

Pe proprie răspundere, mai declar următoarele:

  • datele de mai sus sunt exacte;
  • am citit Regulamentul de participare publicat pe site-ul organizatorului, sunt de acord cu acesta și îl vom respecta în totalitate, atât eu cât și minorul pe care îl reprezint;

✅ APROB PARTICIPAREA MINORULUI REPREZENTAT LA CONCURSUL ANA ARE

Prin bifarea casetei în formularul de înregistrare, confirm că am citit, înțeles și accept în totalitate prezentul acord parental.

Document legal obligatoriu pentru participarea minorilor la concursul "ANA ARE INSPIRAȚIE"

...

Participanți înregistrați